În ce condiții ar putea să se reia călătoriile. Măsuri speciale anunțate pe perioada pandamiei

Transportul de bunuri și persoane ar putea fi simplificat la nivelul UE, printr-un set de măsuri comune care se dezbat acum intens la nivelul Uniunii. Grecia a venit deja cu propunerea introducerii unui pașaport de sănătate, pentru a fi reluate în condiții maxime de respectare a stării de sănătate a cetățenilor care ajung pe teritoriul elen și nu numai.

Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi susține ideea lansării unor astfel de pașapoarte, pentru că acestea ar putea ușura mult munca transportatorilor, în vederea reluării călătoriilor. Un așa numit pașaport de sănătate sau „pașaport de coronavirus” ar putea evita răspândirea interstatală a virusului și ar putea reporni economiile care se bazează în proporție foarte mare din turism și industria HoReCa.

„Măsurile vor avea la bază distanțarea socială, purtarea de măști, protejarea lucrătorilor din transporturi, separarea fluxurilor depasageri, încurajarea achiziționării de bilete electronice (…) Există și varianta pașașoartelor de sănătate, dacă ar putea fi pusă în aplicare ar ușura mult viața transportatorilor”, a explicat Adina Vălean, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

În ceea ce privește siguranța pasagerilor care vor tranzita Europa, Adina Vălean recomandă măsuri cum ar fi verificarea temperaturii pasagerilor și în funcție de acest lucru să fie eventual izolat de restul pasageriilor, însă doar dacă e cazul.
Deși Guvernul elen este promotorul ideei introducerii acestui pașaport de sănătate pentru a nu fi afectată și mai mult economia țării, Adina Vălean spune că acest lucru nu va fi posibil în orice condiții.

„Grecia nu cred că va primi cu orice preț orice turist. Centrul european pentru controlul bolilor recomandă ca deschiderea conectivității să se facă între țări și regiuni care au o situație epidemiologică similară. Fiecare autoritate națională va trebui să dea acest răspuns (dacă sunt pregătite să primească turiști – n.r.). Nu toate țările vor ridica restricțiile de călătorie în același timp”, a mai precizat comisarul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *